Dezvoltarea imobiliară pentru profit ne sufocă! Vrem locuințe sociale!

Scrisoare către consilieri/consiliere locale și reprezentanți/reprezentante din Cluj în Parlamentul României

Butonul de mai jos va deschide aplicația preferată de email sau un tab în browser pe mobil sau în Firefox, cu textul și adresele precompletate. Citește cu atenție textul, modifică-l după plac și adaugă numele tău la final înainte de a-l trimite.

Deschide email

Dacă nu funcționează butonul (e o problemă cel puțin în Google Chrome) atunci copiază manual textul de mai jos și trimite-l la adresele menționate. Nu uita să completezi numele!

Adrese:
cabinet@primariaclujnapoca.ro,prefectura@prefecturacluj.ro,radu.boloveschi@gmail.com,beniamin.chira@yahoo.com,delledesign@yahoo.com,raduconstantea@yahoo.de,bogdancovaliu@gmail.com,adriana.m.cristian@gmail.com,florian.ovidiu@gmail.com,fugel_edina@yahoo.com,calin_gabudean@yahoo.com,florin_gliga2005@yahoo.com,hossu.sergiu@gmail.com,flavia.ibranyi@gmail.com,i_dinu@yahoo.com,andrei688@yahoo.com,sorel.jurja@yahoo.com,maior.valentin@gmail.com,v.matusan@yahoo.com,ionut.moldovan22@gmail.com,eu.alexandra.oana@gmail.com,olah.emese@gmail.com,lore0830@yahoo.com,raczbela@gmail.com,raczlevi90@gmail.com,ratiuraduflorin@yahoo.com,dan.s.tarcea@gmail.com,ovidiuvaida@yahoo.com,visan.ovidiu78@yahoo.com,patriciu.achimas@cdep.ro,viorel.baltaretu@cdep.ro,cristina.burciu@cdep.ro,alin.colesa@cdep.ro,csbotond2002@yahoo.com,radu.moisin@cdep.ro,contact@sorinmoldovan.ro,radu.molnar@cdep.ro,oana.murariu@cdep.ro,sabin.sarmas@cdep.ro,laszlo.attila@rmdsz.ro,cristian.bordei@senat.ro,vasile.dancu@gmail.com,contact@adrianoros.ro,aurcluj@yahoo.com,cluj@ro.plus,secretariat.pnlcluj@gmail.com,cluj@psd.ro,kolozsvar@rmdsz.ro,contact@usrcluj.ro
        
Pune în Cc:
casisocialeacum@gmail.com
Text:
Stimată Doamnă/ Stimate Domn,

Privesc cu îngrijorare, cu tristeţe şi cu mânie aşa-numita dezvoltare a Clujului. Oraşul a devenit locul de joacă al investitorilor, unde interesele celor fără capital sunt ignorate sistematic, inclusiv în domeniul locuirii. Ca cetăţean reprezentat de Dumneavoastră, vreau ca epoca dezvoltărilor imobiliare care ne sufocă să se termine.

Această dezvoltare imobiliară nu are în vedere interesele clujenilor, ci transformă locuirea din drept în profit. Scopul e de a produce tot mai mulți bani dezvoltatorilor şi de a-i alunga pe cei cu venituri mici uneori chiar și medii, pentru că nici salariile lor nu mai sunt suficiente pentru plata unei chirii private în acest oraș. Dacă proiectele care azi sunt în fază de lucru se finalizează în același mod nereglementat precum cele din ultimii 20 de ani, terenurile adiacente se vor scumpi, chiriile se vor scumpi, traficul în zonă va deveni infernal, iar cei care nu au venituri foarte mari, mai ales chiriașii, vor fi nevoiţi să se mute la marginile orașului sau chiar în afara lui.

Trebuie ca primăria să pună dezvoltarea urbană în slujba interesului public. A venit timpul să se facă dezvoltare urbană și prin investiții publice în locuințe sociale. Ca cetăţean reprezentat de Dumneavoastră, vreau ca oraşul să aibă o strategie a locuirii pentru oameni, nu pentru profit, şi vreau ca primăria să o implementeze cu determinare. În locul proiectelor private haotice îmi doresc să văd că administraţia Clujului îi slujește pe cei mulți prin noi locuințe sociale pentru care să aloce fondurile necesare, an de an, pe termen lung.

Viziunea mea diferă clar de viziunea dominantă a administraţiei prin care ea a susținut în ultimele două decenii dezvoltarea imobiliară pentru profit. Vreau de la Dumneavoastră să regândiți strategia dezvoltării urbane, de locuire, de urbanism, de funcţionarea Clujului ca ecosistem urban. Vreau ca Clujul să fie un oraş decent unde se poate trăi. Vreau un oraş care nu parazitează localitățile din jur, concentrând oamenii şi locurile de muncă într-o metropolă dăunătoare pentru calitatea vieţii. Să punem stop atragerii capitalului la Cluj în detrimentul locuitorilor! Stop dezvoltării imobiliare pentru profit care ne sufocă!

Subsemnatul,
  [numele tău]